AVIZ
referitor la proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „O familie, o casă”
Analizând proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „O familie, o casă”, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 270 din 03.08.2020 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr.D858 din 03.08.2020,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată şi art.46(2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil proiectul de ordonanţă de urgenţă, cu următoarele observaţii şi propuneri:
1. Prezentul proiect are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „O familie, o casă”, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel cum rezultă din Nota de fundamentare şi preambul, prin intervențiile legislative aduse actului normativ de bază este necesară adoptarea cu celeritate a unor măsuri care să contracareze principalele efecte ale crizei financiare generate de efectele pandemiei de Covid-19 în sectorul imobiliar, în principal prin a stopa scăderea volumului investiţiilor, precum şi asigurarea unei continuităţi în accesarea creditelor garantate pentru achiziţia de locuinţe şi, implicit, facilitarea accesului familiilor la locuinţe.
Menţionăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se poate pronunţa asupra oportunităţii soluţiilor legislative preconizate.
2. Precizăm că un proiect de ordonanţă de urgenţă având un conţinut similar a fost transmis Consiliului Legislativ, fiind emis, în Dosarul nr. 743/2020, avizul favorabil, cu observaţii şi propuneri nr. 682 din 13.07.2020.
Sub acest aspect, menţionăm că observaţiile şi propunerile care au fost cuprinse în avizul anterior au fost preluate în totalitate, fiind incluse în prezentul proiect de act normativ.
3. Semnalăm că prezentul proiect de ordonanţă de urgenţă figurează la pct. III poz. 3 din lista actelor normative adoptate de Guvern în şedinţa din data de 31 iulie 2020, fiind transmis Consiliului Legislativ, spre avizare, în varianta refăcută, în data de 3 august 2020.
4. În ceea ce priveşte motivarea situaţiei extraordinare şi a urgenţei, apreciem că aceasta trebuie îmbunătăţită prin Nota de fundamentare şi preambul, astfel încât să rezulte explicit necesitatea recurgerii la calea delegării legislative prevăzute la art.115 alin.(4) din Constituţia României, republicată.
Potrivit dispoziţiilor constituţionale mai sus menţionate și a jurisprudenței Curții Constituționale, la emiterea unei ordonanţe de urgenţă, Guvernul trebuie să aibă în vedere existenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată, precum şi urgenţa să fie motivată corespunzător.
5. În raport cu soluţiile legislative preconizate, este necesară obţinerea avizului Băncii Naţionale a României, al Consiliului Economic şi Social, precum şi al Consiliului Concurenţei.
6. La art.I pct.2, dat fiind faptul că se propune modificarea per ansamblu a articolului 1, potrivit exigențelor de tehnică legislativă, este necesară renumerotarea alineatelor cu cifre arabe, fără indici; pe cale de consecinţă, art.1 va cuprinde 36 alineate, care se vor reda alin.(1), (2), ș.a.m.d.…, respectiv actualul alin. (11) devine alin.(2), etc, de la alin.(1) la alin. (36).
Pe cale de consecință, toate trimiterile din cadrul alineatelor trebuie revăzute întrucât acestea se vor raporta la noua numerotare a textelor alineatelor la care se realizează trimiterea.
În ceea ce priveşte art. 1 alin. (75), pentru considerente de ordin terminologic, în locul sintagmei „a contractului de vânzare-cumpărare a locuinţelor” se va scrie „a contractului de vânzare a locuinţelor”, cu luarea în considerare a titulaturii contractului în cauză, astfel cum este prevăzut la art. 1650 şi următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.
De asemenea, cu referire la actualul art. 1 alin. (102), întrucât norma derogatorie vizează o dispoziţie din cuprinsul altui act normativ, iar nu din cuprinsul proiectului, în locul formulării “Prin excepţie de la prevederile (…)” se va scrie „Prin derogare de la prevederile (…)”.
PREŞEDINTE
dr. Dragoş ILIESCU
Bucureşti
Nr.756/4.08.2020